Prăbușirea am trăit-o la o săptamână după nastere. În cazul meu, aceasta a venit odată cu pediatra, care mi-a spus ca am lactație insuficientă. Alte femei o asociază cu alte momente sau cu nimic iesit din comun(1). Disperarea și jalea pe care le-am simțit atunci păreau un capat de drum, ca o peșteră neagră fără fund. Uneori durează o zi, sau trei, o lună sau mai mult.
Privind în urmă știu că sprijinul soțului și legatura săptămânală (prin telefon) cu psihoterapeuta au facut ca prabușirea mea să nu devină o dezintegrare. Cu siguranță și datorită acestui sprijin tristețea postpartum nu s-a transformat în depresie. Depresia postpartum te poate izbi oricând, de la o săptămână, până la un an după naștere. Ea poate fi o continuare a tristeții postpartum de la început, sau poate surveni în urma unei perioade frumoase și calme.
Diferența dintre cele două nu ține neapărat de intensitatea emoțiilor, ci mai degrabă de durata lor. Prăbușirea de la inceputul vieții de mamă, atunci când simți că totul este minunat și oribil în același timp, atunci când jelesti viața pe care o lași în urmă sau imaginea pe care ți-o construisei despre maternitate, sau atunci când te intrebi dacă vei simți vreodata iubirea “aceea” despre care vorbește lumea că trebuie să o simtă mamele, scade ușor în intensitate. Uneori enervant de ușor, deoarece ți-ai dori să treacă mai repede, să te poți adapta la noua ta viață. Prin comparație însă, depresia nu scade în intensitate, din contră. Treptat, de cele mai multe ori insesizabil, crește de la o zi la alta, până uneori ajungi să-ți pierzi capacitatea de a funcționa.
Ai șanse să faci depresie postpartum dacă îndeplinesti chiar și una dintre condițiile următoare, nu este nevoie de toate:
- ai suferit de depresie sau de anxietate înainte de sarcină sau în timpul sarcinii;
- treci sau ai trecut recent printr-un eveniment pe care tu l-ai trăit ca fiind extrem de stresant;
- ai sprijin puțin sau inexistent;
- ai stimă de sine scăzută;
- ai avut o sarcină și/sau o naștere cu complicații; – ești femeie și ai nascut, indiferent de vârstă, rasă, nivel de educație, indiferent dacă ai născut o fată,un băiat sau mai multi copii. (2)
Aceasta nu este o listă completă. Factorii asociați depresiei postpartum pot fi de natură fizică (fluctuații hormonale, disfuncții tiroidiene, complicații obstetrice, unele studii vorbesc și despre o legătură dintre operația cezariană și depresie, etc.), psihică (istorie de probleme de sănătate mintală în familie sau în cazul noii mame, lipsa cronică a somnului, etc.), relațională sau socială (deces în familie în perioada nașterii, divorț sau destrămarea unor relații de reală importanță pentru mamă, pierderea unei slujbe, mutarea domiciliului, lipsa sprijinului emoțional, informațional sau fizic, etc.).
La fel de variate sunt și simptomele depresiei postpartum. Senzația că nu fac față nici celor mai simple activități zilnice, sentimente de vină și rușine uriașe, furie puternică, singurătate, tristețe – sunt doar câteva dintre ele. La pachet, poți simți jale adâncă, parcă fără sfârșit, neputință, senzația că ești o ființă lipsită de valoare, o deconectare totală de bebelus, ca și cum nici nu ar exista, sau din contră, o preocupare obsesivă pentru corpul și sănătatea bebelușului.
De asemenea, o mică parte dintre femeile care traiesc cu despresie postpartum ajung să-și si imagineze că se rănesc, se sinucid, sau ii fac rău copilului.
Astfel, două simptome sunt considerate urgență medicale. Daca trăiești cu aceste stări, e absolut necesar să vorbești cu un medic, un psiholog sau psihoterapeut. Spune-i partenerului sau membrilor familiei tale în care ai încredere, pentru te ajuta să cauți sprijin medical.
1 Impulsul de a-ți face ție sau copilului rău sau ganduri obsesive în această direcție
2 Incapacitatea de a funcționa – nu mai dormi deloc sau dormi tot timpul și nu te poti trezi, nu reușești să te hrănești, nu te poți spala, nu poti avea grijă de bebeluș.
Informațiile corecte despre depresia postpartum rămân încă deseori nediscutate. În mod tragic lipsesc din pregătirea și educația specialiștilor – medicii ginecologi, pediatrii, uneori chiar și psihiatrii, au informații trunchiate, greșite, sau pur și simplu nu iși pun problema sănătății mintale a mamelor cu care interacționează.
Așa cum nu cunoști, atingi, vorbesti cu cele 8 din 10 femei care au experiența baby blues-ului, nici pe cele 10-20% de femei cu depresie postpartum (3) nu le găsesti pe langa casă, pentru a-ți povesti ce trăiesc (numărul clar de femei care suferă de depresie postpartum este greu de obținut din cauza diagnosticelor greșite sau chiar lipsă). Multe dintre ele nu-și dau seama ce li se întâmplă sau nu au cuvinte pentru a descrie, povesti, sau explica. Peste tot se vorbește aproape exclusiv despre cum maternitatea este magică, despre cum mamele sunt în culmea fericirii și au o conexiune extraordinară cu puii lor. Discursul public nu lasă loc pentru diversitate ambivalența şi prezența firească a trăirilor uneori opuse, ceea ce duce la o stigmatizare, izolare și autoizolare a celor ce nu se regăsesc în mainstream.
N.B. Până la ora actuală, statul român nu a dezvoltat un sistem de sprijin pentru mamele care suferă de depresie postpartum și trăiesc cu teama că iși vor face lor sau bebelușului rău. De asemnea, deși este un element esențial pentru sănătatea femeii după naștere, screening-ul pentru depresia postpartum nu face parte din consultația obligatorie de 6 săptămâni.
Marina Brunke este psihoterapeut certificat în analiză tranzacțională (CTA-P). Practică de 11 ani psihoterapie individuală şi de cuplu. Timp de 4 ani a consiliat şi instruit copii, părinți şi profesori în cadrul mai multor instituții de învățământ alternativ.
