Familia este un loc unde ne întâlnim cu multe bucurii, dar și cu provocări. Când ai deja un copil, poate părea că lucrurile cu un al doilea ar deveni mai ușoare, pentru că deja știi cu ce te confrunți. Însă dificultatea este să păstrezi relația pe care ai construit-o cu primul copil și să îl ajuți să traverseze cu bine trecerea de la „copil unic” la „copilul cel mai mare”. Și asta deoarece, spre deosebire de cel de-al doilea copil, care face cunoștință cu familia în formula cu frate sau soră mai mare, primul copil a beneficiat, pentru o perioadă, de toată atenția părinților, iar noua formulă va fi pentru el o mare schimbare.
Însă există câteva lucruri care te pot ghida în a face trecerea mai ușoară:
1. Acceptă că pentru fratele mai mare schimbarea este destul de mare și de dificilă, mai ales dacă diferența este mai mică de patru ani și copiii au același sex
Mulți părinți se felicită pentru faptul că copilul mai mare nu arată nicio formă de gelozie față de fratele sau sora mai mică. Însă gelozia și invidia sunt însă sentimente firești și de multe ori inevitabile atunci când apare copilul mai mic. Iar faptul că nu sunt exprimate fac ca rezolvarea și gestionarea lor să fie amânată. Prin contrast, exprimarea lor, și astfel apariția posibilității de le gestiona, este o oprtunitate de creștere și dezvoltare. Așadar, dacă copilul cel mare nu pare a fi afectat, ai putea să te întrebi dacă se simte în siguranță să-și exprime și sentimentele negative sau dacă are un model de exprimare a sentimentelor negative, fără a presupune pierderea relației.
2. Adoptă o perspectivă orientată către oportunități și creștere
Încearcă să vezi lucurile din perspectiva oportunităților pe care le veți avea ca familie și să întărești importanța rolului fiecărui membru în noua structură. În felul acesta, fiecare se va simți important și va avea oportunitatea să se dezvolte în cadrul familiei. Prezentându-i copilului mai mare rolul său de „lider”, „inițiator”, „exemplu” sau poate chiar, din când în când, suport, îl vei face să se simtă în putere și valorizat. Va fi mai ușor, în acest fel, să accepte că există cineva mai mic care va acapara atenția părinților.
3. Implică-l, dar nu-l responsabiliza
Implică-l pe copilul mai mare în activitățile legate de cel mai mic, oferindu-i totuși și posibilitatea de a alege. Totodată este important să simtă că are acces la tine, chiar și după apariția fratelui mai mare. Dă-i sarcini mici, punctuale (nu responsabilități), prin care să simtă că te ajută și că îi apreciezi ajutorul acordat. De exemplu, îl poți ruga să îți aducă un scutec, însă nu-i cere să-l supravegheze perioade îndelungate sau să renunțe la activitățile lui pentru a-ți face ție treaba mai ușoară.
4. Acordă-i timp separat
Copilul mai mare are nevoie în continuare de timp doar cu tine. Măcar o dată pe săptămnă este important să aveți o activitate împreună, doar voi doi, de preferat pe care să și-o aleagă el. Fie că asta presupune o plimbare în parc, un atelier sau joacă în casă, timpul petercut împreună și atenția ta doar pentru el îl vor face să se simtă în continuare văzut și iubit, dându-i oportunitatea să se deschidă, să îți spună ce are pe suflet sau să îți povestească ce s-a mai petrecut.
5. Încurajează relațiile cu familia extinsă sau exteriorul familiei
Pe lângă relațiile cu părinții, foarte importante sunt și relațiile cu ceilalți membri ai familiei sau din exteriorul familiei. Acum că nu va mai primi de la tine totul, este important să-l încurajezi să-și creeze și alte relații semnificative în care să se simtă iubit, valorizat și unic. Poate fi nepotul preferat al bunicilor, al unei mătuși sau chiar prietene. Relațiile bune pe care le au copiii cu alte persoane care-l iubesc contribuie la flexibilizare, precum și la reziliență.
6. Nu-i confunda
Avem nevoie să fim iubiți pentru ceea ce suntem, indivizi unici și speciali. Prin oferirea a două persoane diferite același lucru nu le arăți că le vezi și le valorizezi pentru ceea ce sunt. Pentru sora mea poate fi perfectă rochia verde, pentru mine pantalonii albaștri. Mie îmi poate plăcea alergatul, ei cititul. Eu poate sunt alert, iar ea metodică. Ar fi indicat să nu confundăm copiii, să nu facem comparații între ei și să nu-i tratăm într-un mod identic. Ideal este ca familia în care suntem să ne poată oferi resursele necesare pentru a ne dezvolta în felul și ritmul nostru.
Studiile arată că, instinctiv, copiii își aleg un rol diferit în cadrul familiei tocmai pentru a se diferenția, ceea ce le influențează traseul în viață. Frank J. Sulloway, autorul cărții „Born to Rebel: Birth Order, family dynamics and creative lives”, atunci când analizează poziția de fratrie, ia în considerare nivelul de implicare al părinților și dinamica relațională rezultată din competiție. Conform acestuia, copiii mai mari tind să fie mai degrabă lideri și responsabili și vor obține rezultate mai bune la învățătură, în timp ce copiii mai mici vor fi într-o competiție cu cei mai mari, vor tinde să sară peste etape pentru a-i ajunge din urmă, vor fi mai agreabili, vor căuta mai degrabă armonia și înțelegerea și vor recurge la rebeliune dacă vor simți că nu-și găsesc locul.
7. Dă-le oportunitatea să își construiască propria relație
Nu intermedia mai mult decât este necesar relația dintre ei. Intermedierea, în afara situațiilor în care e vorba de agresiune, nu face decât să îngreuneze lucrurile atât în relația dintre ei, cât și în relația ta cu fiecare copil în parte. Este trist pentru oricare dintre ei să se simtă nedreptățit, când nevoia este de fapt de a fi văzut. Cel mai adesea, inclusiv prin comportamentele problematice, copiii încercă să ne comunice ceva.
În miezul rivalității dintre frați se află un set de întrebări profunde și universale: „Sunt iubit?”, „Iubit sincer și profund?”, „Sunt dorit?”, „Sunt deosebit?”, „Sunt puternic?”, „Părinții vor înceta să mă iubească dacă încep să-l iubească pe celălalt copil?”, „Pot face lumea să asculte de voința mea?”, „De ce nu pot face ce-l văd pe celălalt că face?”, „De ce nu pot primi ce văd că primește celălalt?” (Lawrence J Cohen, „Rețete de jocuri”).
Cât despre relația dintre ei, nu uita că avem multe de învățat chiar și din interacțiunile mai dificile și că în viață ne vom confrunta cu diferite tipologii de persoane și vom lega relații diferite cu fiecare dintre ele. Această flexibilitate de a relaționa, pe care și copiii foarte mici o pot susține, îi va ajuta și pe ei, dar și pe tine.
Roxana Grigorean-Ștefan – psiholog și psihoterapeut, pasionată de rolul pe care il joacă familia în devenirea noastră, de traume individuale și trans-generationale, maternologie și atașament, tipare de comunicare și relaționare. Odată cu rolul de mamă, interesată și mai mult transformările prin care trecem individual și la nivel de familie, a ramas aproape de comunitatea de mame pentru a le susține în asumarea noului rol. O preocupă sănătatea individuală, familială și organizatională, susține schimbarea pe plan individual și la nivel de societate și a coordonat proiecte de comunicare, educație și responsabilitate socială. E scriitor de gânduri și idei pe www.selftalks.ro.
