Interviu cu fondatoarea celui mai mare studiu irlandez despre sănătatea femeilor după naștere
Anul trecut am dat peste un curs online gratuit despre sănătatea mamei, elaborat de Trinity College Dublin, pe baza celui mai mare studiu irlandez despre sănătatea femeii după naștere. Studiul “MAMMI” (Maternal health And Maternal Morbidity in Ireland) a început în 2012 și a urmărit evoluția sănătății a peste 3,000 de femei pe parcursul primului an de la nașterea primului copil. Studiul se concentrează probleme specifice precum incontinență, dureri pelvine, sexualitate postpartum, sănătate mintală, activitate fizică și cezariene.
În interviul ce urmează am stat de vorbă cu Dr. Deirdre Daly, fondatoarea și coordonatoarea studiului, moașă cu 30 de ani de experiență, despre experiența și avantajele moșitului, despre cele mai surprinzătoare rezultate ale studiului și despre cum ar trebui să arate îngrijirea post-partum ideală. Originalul în engleză poate fi găsit în continuarea interviului în română.
Cursul se va ține din nou începând cu 20 ianuarie, deci puteți să vă înscrieți gratuit .
Cursul online este momentan doar în engleză, dar există disponibilitate din partea echipei MAMMI și a doctorului Daly pentru traducerea integrală în română (precum a fost tradus și în spaniolă și olandeză), așa că dacă aveți vreun pont privind posibile surse de finanțare, vă rog să-mi scrieți.
1. Deirdre, ai peste 35 de ani de experiență ca moașă și trainer. Cum ai decis să mergi pe calea asta?
În Irlanda, acum mulți ani, nu exista opțiunea de a fi moașă fără a fi și asistentă, dar azi se poate. Eram studentă asistentă în departamentul care se ocupa de accidente și urgențe și-mi plăcea foarte mult. M-am gândit că mi-ar plăcea să fac cursul de accidente și urgențe (numit “casualty = răniți” în Irlanda) când voi fi terminat, dar trebuia mai întâi să faci cursul de moașe. Drept urmare am plecat în Scoția pentru cursul respectiv, apoi am început să lucrez ca moașă când m-am reîntors în Irlanda și de atunci nu m-am uitat înapoi – m-am îndrăgostit de acest domeniu. Mi-a plăcut faptul că poți avea un impact uriaș asupra femeilor și partenerilor lor fiind acolo, ascultând, și ajutându-i să se informeze, să se simtă mai stăpâni pe ei înșiși. Nu a fost niciodată “o muncă”, ci o reală plăcere și un privilegiu să le fiu aproape într-un moment atât de intim, un moment care schimbă viața unei femei. Când mă uit în trecut, îmi dau seama că mi-a plăcut și autonomia de a fi moașă, faptul că puteam avea aptitudinile și cunoștințele pentru a fi o persoană competentă, empatică și răbdătoare, astfel încât să fac din naștere o experiență pozitivă.
2. La momentul de față moșitul trece printr-o perioadă grea în România. Din 1978 până în 2003, Facultatea de Moașe a fost închisă, drept urmare majoritatea femeilor românce sunt asistate la naștere și au sarcini urmărite de un medic ginecolog/obstetrician. Ne poți spune ce face de fapt o moașă și care este diferența dintre o moașă și un medic?
Asta e foarte trist pentru femei. Moașa este o persoană care este instruită pentru a oferi îngrijire totală femeilor pe toată perioada sarcinii, la naștere și în perioada postpartum. Moașa este educată să recunoască ce este normal și ce nu și când să dea trimitere către un medic obstetrician în caz de complicații sau probleme. În Irlanda, precum și în multe alte țări, femeile nu văd niciun medic obstetrician pe perioada sarcinii și a nașterii, deoarece sunt urmărite de o moașă. Dacă există probleme medicale la începutul sarcinii, femeia va fi urmărită de o echipă formată dintr-un medic obstetrician, o moașă și eventual alți medici specialiști.
Confederația Internațională a Moașelor dă o definiție aici: https://www.internationalmidwives.org/assets/files/definitions-files/2018/06/eng-definition_of_the_midwife-2017.pdf
O moașă oferă îngrijire femeilor care sunt și rămân sănătoase pe timpul sarcinii, pe când un obstetrician oferă îngrijire femeilor care au probleme medicale și celor care dezvoltă complicații pe timpul sarcinii, travaliului sau a nașterii.
3. Care crezi că este cel mai frumos lucru în a fi moașă? Ne poți reda una dintre cele mai memorabile experiențe ale tale de moașă?
Fără îndoială, cel mai frumos lucru în a fi moașă este posibilitatea de a vedea, de a simți și de a fi conștientă de adevărata diferență pozitivă pe care o poți face in viețile femeilor ce devin mame. Este extraordinar să-ți poți folosi cunoștințele și experiența pentru a oferi fiecărei femei îngrijirea și atenția de care are nevoie, ascultând-o, lucrând în parteneriat cu ea și câștigându-i încrederea. Mi-a plăcut mult posibilitatea de a le oferi femeilor o continuitate a îngrijirii – pe tot parcursul sarcinii, în timpul travaliului și nașterii, dar și în zilele și săptămânile următoare, în timp ce îngrijeau bebeluș. De asemenea, a fost minunat că de-a lungul anilor, colaborând cu medici obstetricieni, am putut observa cum fiecare specialist, lucrând împreună cu ceilalți, este capabil să ofere îngrijirea potrivită unei femei cu nevoi complexe, atunci când are nevoie.
4. Eu am aflat despre studiul MAMMI în timp ce făceam cursul online “Sănătatea femeilor după naștere”, oferit de Trinity College Dublin. Ne poți spune puțin despre studiu și despre cum ai ajuns să te implici?
Totul a început în 2010. Eram asistent universitar la școala de moașe Trinity College din Dublin și lucram la o clinică comunitară antenatală asociată uneia dintre maternități. Într-o zi o femeie a venit la noi pentru prima consultație a celei de-a doua sarcini. Era însărcinată în 12 săptămâni și am discutat despre cele obișnuite, despre cum se simțea, despre starea de sănătate, despre cum resimțea sarcina, despre partener, despre copilul cel mare, etc. Toate lucrurile pe care mi le-a spus m-au duceau la concluzia că era sănătoasă, ca se simțea bine, că avea sprijin, dar amintirile mele despre acea întâlnire îmi spuneau că ascundea ceva. Ceea ce nu era ciudat. Nici eu care sunt moașă de ani de zile, nu m-aș deschide unei specialist decât dacă aș simți că pot avea încredere în el. M-am mai întâlnit cu ea o dată la a doua consultație și din nou părea că este bine și din nou am avut sentimentul că ceva nu se leagă. Apoi ne-am reîntâlnit la a treia consultație, când era însărcinată în săptămâna a 26-a, și atunci a început să plângă și printre suspine mi-a spus că făcuse pipi si caca pe ea și nu mai avea control asupra acestor funcții. Chestia asta i se întâmpla de când născuse primul copil, înainte cu doi ani. A plâns în timp ce-mi povestea despre cât de nefericită era în privința asta, despre tot acest secret. Toate aspectele vieții ei fuseseră afectate de acest aspect și mereu trăia cu frica unui “accident”. Relația ei cu partenerul fusese afectată și ea în rău, deoarece îi era teamă să discute cu el despre asta și despre posibilitatea de a “avea un accident” în timpul sexului. Încercase să mai aibă o discuție cu un reprezentant medical la un moment dat, dar renunțase la ideea de a mai aborda subiectul, deoarece i se spusese că “astfel de lucruri se mai întâmplă”.
Astfel, după ce mi s-a confesat despre toate experiențele ei din ultimii doi ani, am asigurat-o că NU ESTE NORMAL să ai scurgeri de urină sau fecale și că există tratament. Chiar în ziua aceea i-am dat trimitere către un fizioterapeut specializat în sănătatea femeii și a reușit să primească ajutorul de care avea nevoie. Către sfârșitul sarcinii ajunsese să intre în clinică dansând și de fiecare dată când îmi vorbea despre starea ei de sănătate, fericirea din ochii ei spunea altă poveste – că deținea controlul.
Imediat după această întâmplare, am început să caut informații privind numărul de femei din Irlanda care trecuseră prin aceleași probleme și nu mi-a venit să cred ce am găsit. Nimic! Nu exista absolut nicio informație despre sănătatea femeilor după naștere. Informațiile pe care le deține Irlanda despre sănătatea femeilor pe timpul sarcinii și a nașterii sunt destul de bune, dar după ce pleacă din spital, nu există niciun fel de informație despre starea mamei. Din păcate, nu suntem singuri, aceeași situație există și în multe alte țări ale lumii.
Aceasta a fost sursa de inspirație din spatele studiului MAMMI, căruia i-am pus bazele în 2011 pentru cercetarea mea doctorală pe un grup de femei care deveniseră mame pentru prima oară. De-a lungul timpului au aderat și alți doctoranzi, am primit mai multă finanțare și am recrutat 3047 de femei care deveniseră mame pentru prima oară, din trei maternități irlandeze, iar rata de retenție a fost destul de mare, continuam să avem între 875 și 935 la 3 luni de la naștere.
5. Care a fost, pentru tine, cel mai surprinzător lucru scos la iveală de acest studiu?
Fără dubiu, este vorba despre numărul femeilor care au una sau mai multe dintre aceste probleme, chiar și dinainte de a rămâne însărcinate și despre tăcerea totală privind aceste afecțiuni în timpul sarcinii și în perioada postpartum. Faptul că nu se colectează aceste date înseamnă că nici specialiștii, nici femeile însele nu știu amploarea acestor probleme. Faptul că nimeni nu vorbește despre ele înseamnă că femeile suferă în singurătate și nu știu că aceste afecțiuni sunt des întâlnite, dar nu și normale și că există sprijin și tratamente în acest sens.
6. Tu și colegii tăi ați vorbit, pe parcursul primului an postpartum, cu mii de femei devenite mame pentru prima oară. Ați observat lucruri pe care acestea le au în comun? Care este lucrul de care au cea mai mare nevoie?
Cu siguranță, după ce devin mame, femeile ne spun ca serviciile medicale au timp limitat sau deloc sa le asculte problemele LOR de sănătate, totul devine despre bebeluș. Asta se întâmplă în multe țări, și de aceea îngrijirea post-natală este poreclită “Cenușăreasa” serviciilor marternale. În multe țări serviciile post-natale se concentrează pe sănătatea bebelușului, în timp ce trec cu vederea nevoile și sănătatea mamelor. Până și mamele însele prioritizează sănătatea bebelușului și a întregii familii înaintea propriilor nevoi. Deși este de înțeles, multe dintre aceste femei se confruntă cu probleme de sănătate despre care nu vorbesc, despre care nu le întreabă nici doctorul, probleme care însă ar putea fi tratate și chiar prevenite dacă ar primi atenția cuvenită atunci când apar.
O altă problemă menționată de aceste mame este că deseori au întâmpinat greutăți în a-și da seama ce este și ce nu este normal, când și de unde să ceară ajutor și unde să acceseze informații de încredere.
7. Din proprie experiență, pare că informațiile ușor de înțeles, de încredere despre sănătatea fizică și mintală postpartum sunt greu de găsit și puține. Majoritatea mamelor cu care am stat de vorbă s-au plâns de lipsa informațiilor “oneste” despre maternitate. De ce crezi că ne este atât de greu să vorbim despre lucruri atât de comune și naturale?
Cred că sunt mai multe motive. Atunci când nu avem date și informații, atunci când niciun doctor nu le întreabă despre scurgeri de urină sau fecale, despre anxietate, depresie, sau despre durerile din timpul sexului, femeile tind să creadă că doar ele au o problemă și să sufere în tăcere. Acestea sunt niște chestiuni foarte intime și sensibile, iar femeile pot să nici nu știe ce e normal, ce se poate trata și pot avea și dificultăți în a-și găsi cuvintele pentru a exprima ce simt.
8. Într-o lume ideală, care crezi că ar fi rețeta pentru cea mai bună îngrijire post-partum (tip, frecvență, screening-uri obligatorii, etc.)?
Cred că este nevoie de un sistem care să rămână în contact cu femeile timp de câteva luni bune după ce nasc. Fiecare va fi diferită, unele nu vor avea nicio problemă, pe când altele vor întâmpina probleme persistente. Ar trebui să existe și o vizită (n.r. din partea unui specialist) care să se concentreze doar pe femeie, nu pe bebeluș, astfel încât aceasta să poată primi întrebări și să se și poată gândi la cum se simte cu adevărat.
În Irlanda îngrijirea medicală post-partum este gratuită pe o perioadă de 6 săptămâni, dar multe femei o consideră mult prea scurtă, că abia se dezmeticesc, sunt nedormite și extenuate și nu au timp să se gândească la propria sănătate și la propriile nevoi.
Strategia noastră națională privind maternitatea (2016) spune că „orice revizuire a organizării actuale de îngrijire, cunoscută sub numele de ‘Schema de maternitate și îngrijire a sugarului’, ar trebui să ia în considerare necesitatea extinderii acoperirii schemei pentru a include vizite suplimentare la medicul de familie în cazul în care că apar nevoi suplimentare legate de sarcină. În special, schema ar trebui să prevadă o verificare între trei și patru luni pentru a rezolva problemele nerezolvate legate de sarcină”.
9. Crezi că mamele ar trebui să aibă un rol în elaborarea îngrijirii post-partum, și dacă da, sub ce formă?
Cu siguranță, femeile știu cel mai bine, iar femeile care intră în legătură cu serviciile medicale post-partum știu ce funcționează și ce nu. Ele știu cum aceste servicii pot fi îmbunătățite, atât din punctul de vedere al disponibilității, cât și al calității. În zilele noastre, niciun serviciu maternal nu ar trebui proiectat fără o contribuție directă din partea femeii care utilizează aceste servicii, prin evaluarea celor curente și planificarea celor noi.
10. Crezi că este mai ușor să fii mamă astăzi sau acum 30 de ani?
La asta e într-adevăr dificil de răspuns – există atât de multe presiuni în ziua de azi, de exemplu femeile lucrează cu normă întreagă din cauza nevoilor economice și în același timp trebuie să fie și mame, plus că există toată acestă presiune a social media și a imaginilor despre „mama perfectă”. Cu toate acestea, femeile au avut multe presiuni și în urmă cu 30 de ani, doar că erau diferite și multe dintre acele femei nu au avut nici măcar control asupra propriilor fertilități.
Deci a fi mamă nu este niciodată un lucru ușor!
Bonus: Dacă ai putea da doar un sfat unei femei care devine mamă pentru prima dată, care ar fi acesta?
Fă-ți timp pentru tine și pentru sănătatea ta – dacă tu ești bine și sănătoasă, ai toate șansele ca bebelușul și familia ta să fie și ele în regulă.
Atunci când femeia se apropie de sfârșitul primei sale sarcini, dar chiar și atunci când se pregătește să nască pentru a doua, a treia, a patra sau a cincea oară, ar trebui să-și facă un Plan de Sprijin, care să arate cine o va sprijini în primele săptămâni și luni de maternitate, cine o va ajuta la lucruri practice precum gătitul, curățenia, treburile casnice, astfel încât să se poată concentra pe ea însăși și pe bebeluș, cine este persoana de încredere cu care va putea discuta atunci când are nevoie să vorbească despre ce simte.
Planul ar trebui sa conțină și o listă cu toate serviciile medicale și grupurile de sprijin disponibile la nivel local, dar și online. Asta presupune că femeia în cauză se va fi gândit la toate aceste chestiuni și va ști de unde să ceară ajutor dacă va avea nevoie.
Originalul în engleză:
Deirdre, you’ve over 35 years of experience as a midwife and teaching midwives. How did you decide to pursue midwifery?
Years ago in Ireland, there was no option to study midwifery without doing nursing first, but now there is. I was a student nurse working in the casualty (accident and emergency) department and I really liked it. I thought I would like to do the casualty course when I qualified, but you had to do midwifery first. So I headed off to Scotland to study midwifery in Scotland, came back to Ireland and started practising as a midwife and I never looked back – I fell in love with it. What I loved was the real and positive difference you could make to women, and their partners, by being there, listening, and helping them become informed and empowered. It was never like ‘work’, it was a real pleasure and privilege to be there at such an intimate, life-changing time in women’s lives. When I look back, I realise I also loved the autonomy of being a midwife, that I had the knowledge and skills to be a competent, compassionate and patient midwife and make such a positive and empowering experience for women.
In Romania, midwifery is experiencing hard times. From 1978 to 2003 the Faculty of Midwifery was closed and as a consequence, to this day, an overwhelming majority of Romanian women are screened during their pregnancies and assisted at birth by an obstetrician. Can you please tell us what does a midwife do? What is the difference between an obstetrician and a midwife?
That’s really sad for women. A midwife is a person who has the skills to give total care to healthy women throughout pregnancy, labour and birth and postnatally. A midwife is educated to know and understand what is and is not normal, and to refer women to an obstetrician if a problem or complication arises during pregnancy, labour and birth. In Ireland, and in many other countries, midwives give total care to health women during their pregnancy, labour and birth and the woman will not need to see an obstetrician. If a woman has health problems, like a medical problem, at the start of her pregnancy, a midwife and obstetrician and other medical specialist can care for her together during her pregnancy.
The International Confederation of Midwives (ICM)’ definition of a midwife is here:
A midwife cares for women who are and remaining healthy and well during pregnancy, and an obstetrician looks after women who have medical problems and women who develop complications during pregnancy, labour or birth.
What would you say is the best thing about being a midwife? Can you tell us one of your memorable experiences of being a midwife?
Without doubt, the best thing about being a midwife is seeing, feeling and knowing the real, positive difference you can make for women as they become mothers. Being able use your skills knowledge and expertise to give each woman the individual care and attention she needs, by listening to her, and working in true partnership with her, gaining her trust in you, is fantastic. An aspect of practice that I really loved was being able to give women continuity of care – I loved being able to care for women throughout their pregnancy, during their labour and as they gave birth and for the days and weeks afterwards as they cared for their baby. Over the years, I worked closely with obstetric colleagues, and this was great too as you could really see how each professional, working together, can give women with complex needs the care they really need, when they need it.
I learned of the MAMMI Study while taking the Trinity College Dublin online course “Women’s Health After Motherhood”. Can you please tell us a bit about the study and how you got involved in it?
It all started in 2010. I was a Lecturer in Midwifery in Trinity College Dublin and also practised at an evening community antenatal clinic linked to one of the maternity hospitals. A woman came to the clinic for her first visit in her second pregnancy. She was 12 weeks’ pregnant, and we talked about all the usual issues, how she was feeling, her health, how she felt about being pregnant, her partner, other child etc. Everything she said indicated she was healthy and well, and well supported but, my overwhelming memory of this meeting was that there was something she wasn’t telling me. This is not unusual. I’ve been a midwife for years and years, but I wouldn’t open up to anyone, not even a healthcare professional, until I felt I could trust them. I met this woman again for her second visit to the clinic and again, she said she was very well but I still felt she was holding back. We met for her third antenatal visit, when she was about 26 weeks pregnant, and at this visit, she starting crying and, through her sobs, she told me that she wet and soiled herself and that she had no control over it. This had been happening to her since she gave birth to her first child, two years previously. She cried as she talked about the misery she had endured, in silence and secrecy. Every part of her life had been made miserable by these health problems, and she was constantly afraid she would have an ‘accident’. Her relationship with her partner had changed for the worse, because she was afraid of telling him or ‘having an accident’ during sex. She had tried to talk to a health professional before, once, but didn’t try again because she was told that ‘these things happen’. She was worn down and out, physically and mentally, and found herself withdrawing from her partner, friends and social life.
Well, after she opened up to me about everything she had experienced over the past two years, I assured her that it was not normal to be leaking urine and faeces, but that there was treatment that could help. That day, I referred her to the hospital’s women’s health physiotherapist, and she got the professional help she needed. Towards the end of her pregnancy she’d dance her way into the clinic and when she talked about her health, the happiness in her eyes told her new story – she was in control.
After she told me her story, I went in search of information in Ireland on the number of women who experienced similar health problems and I couldn’t believe what I found. Nothing! There was absolutely NO information on women’s health after birth. Ireland’s information on women’s health during pregnancy and birth are pretty good but, once a woman gives birth and leaves a hospital, there’s no information collected on her health. Sadly, we are no different to lots of countries throughout the world.
This was the inspiration behind the MAMMI study and I set it up in 2011, for my PhD as a longitudinal prospective cohort study with first-time mothers. Other PhD students joined along the way, as we got more funding, and we recruited 3.047 first-time mothers from three maternity hospitals in Ireland and our retention rates are really high, between 875 and 935 at 3 months postpartum.
What, for you, was the most surprising thing that the MAMMI study has revealed?
Without doubt, it is the number of women who experience one or more of these health problems, even before their first pregnancy, and the absolute silence surrounding these health problems during pregnancy and postpartum. The fact that there are no data collected means women, and even professionals, really don’t know the extent of the problems. The whole silence surrounding them means women suffer alone and don’t know that these problems are common but they are NOT normal, and that help and treatment are available.
You and your colleagues have spoken to literally thousands of first-time moms throughout the first year of their lives postpartum. Did you notice any commonalities? What do you think first-time mothers need most?
Definitely, after they became mothers, women told us that the maternity and other health services have little or no time to listen to them about their health – that services and care were all about the baby. This is the same in many countries throughout the world and why postnatal care is often called the ‘Cinderella’ of the maternity services. In many countries, postnatal healthcare focuses on the baby’s health, and women and their own health needs can be overlooked. Women are busy, and often they put their baby’s and family’s health before their own health and needs. While this might be understandable, it means that many women experience health problems that they are not talking about and their health care professional is not asking about, even though for many of these health problems, if they are recognised at the time they happen, they could be effectively treated and even prevented.
Another problem women told us about was that they often struggled to find out what was and was not normal, when and where to get help, and how and where to find reliable, trustworthy information.
Through my own experience, it seems accessible, reliable, easy to understand postpartum physical and mental health information for mothers is scarce. Most of the mothers I’ve spoken to report a lack of “honest”information about motherhood. Why do you think it’s so hard for us to talk about something that’s so natural and common?
I think it’s hard for several reasons. When there are no data and no information, and no health professional asks about leaking urine or faeces, anxiety or depression, or pain during sex, women are bound to feel ‘it’s only me’ and suffer in silence. These are very sensitive and intimate issues, and women may not even know what is and is not normal, what can be treated or have the words to describe what they are experiencing.
Într-o lume ideală, care crezi că ar fi rețeta pentru cea mai bună îngrijire post-partum (tip, frecvență, screening-uri obligatorii, etc.)?
I think there really should be a system of checking in with women for several months after the birth. Each woman will be different and some will be excellent health while others will experience health problems that persist over time. There also should be a visit that is focused entirely on the woman, not the baby, so she is asked about, and has time to think about, how she really feels.
In Ireland, care is free is up to 6 weeks postpartum but many women say this is far too soon, that they are barely coming to terms with being a mother, that they are in the ‘sleep-deprived, exhausted’ stage and have no time to even think about their own health or health needs.
Our National maternity Strategy (2016) says that ‘Any review of the current organisation of care, which is known as the Maternity and Infant Care Scheme, should consider the need to extend coverage of the scheme to include additional visits to the GP in the event that additional pregnancy related needs arise. In particular, the scheme should provide for a check at between three and four months to address any ongoing pregnancy-related concerns’.
Crezi că mamele ar trebui să aibă un rol în elaborarea îngrijirii post-partum, și dacă da, sub ce formă?
Definitely, women know best, and postpartum women who experience services knows what does and does not work well. They know how services, both in terms of availability and quality, can be improved. Nowadays, no maternity service should be designed without having direct input from the woman who use the services, through evaluation of current services and planning of new services.
Do you think it’s easier to be a mother now or 30 years ago and why?
This is a really difficult one to answer – there are so many pressures today e.g., women are working full-time because of economic necessity, they also have to be mother and there’s the whole pressure of social media and images of ‘the perfect mother’. However, 30 years ago, women also had lots of pressures, it’s just that they were different, and many did not even have control over their fertility.
So, becoming and being a mother is never easy!
Bonus: If you had to give just one piece of advice to first time mothers, what would that be?
Make time for you and your health – if you are healthy and well, chances are your baby and family will be health and well too.
When a woman is coming towards the end of her first pregnancy, or even when she is having her second, third fourth or fifth baby, she should develop My support plan – this plan would show who is going to help support her for the first few weeks and months after motherhood, who is going to help out with the practical things, like cooking, cleaning, housework etc., so she can focus on herself and the baby. Who is the good trusted listener that she can talk to when she’s feels the need to talk.
The plan could also list all the health services and support groups available locally, and online services – this means each woman will have thought about these issues, and know how and where to access them if she ever need to use them.
