Câteodată este greu să vorbesc despre mine fără să spun întâi că sunt mamă de gemeni (fată și băiat, mulțumesc de întrebare) și asta deoarece, pentru mine, nașterea a fost un eveniment colosal. M-a zgâlțâit din cap până în picioare. Mi-a mutilat corpul, m-a împins în gol de pe sfoara pe care mergeam. Când am căutat ajutor de specialitate pentru afecțiunile cu care am rămas după naștere mi s-a explicat că așa e când femeile nasc. Shit happens. Plecam mereu de la doctor ori cu vreo vorbă de duh despre maternitate, ori cu o plasă de medicamente. Uneori pur și simplu nu găseam specialistul care să știe ce am. Sau specialistul care să considere că problema mea merită atenție. M-am simțit total abandonată. M-am temut că nu-mi voi mai reveni vreodată. Că nu voi mai fi niciodată aceeași persoană care eram înainte.
Tot ce citeam era despre bebeluș, despre toate problemele pe care le-ar putea avea, iar despre mame mai nimic, poate cel mult despre primele câteva zile de lăuzie. Găseam la tot pasul sfaturi despre cum să nu-ți cadă părul, despre sâni lăsați, despre cum să-ți menții casa curată în continuare, despre cum să ai grijă de tatăl copilului, să nu se simtă dat la o parte.
Cu timpul, am început să cunosc oameni cu experiențe similare. Am început să caut informații specializate în alte limbi. Și am început sa ma înfurii. Rău. Cum să nu ți se spună cum se schimbă tot după naștere?
Așa s-a născut dupanastere.ro. Din furia față de faptul că din momentul în care rămâne însărcinată, femeia devine un bun public. Dintr-o dată deciziile care țin de propriul nostru corp nu ne mai aparțin. Dintr-o dată, orice străin cu care intrăm în contact ne poate spune ce să (nu) mâncăm, să bem, să facem cu timpul liber. Apoi după naștere, societatea modernă își ia mâinile de pe sănătatea femeilor și se concentrează pe copil, având însă grija să blameze femeia pentru orice ieșire din tipar a noului născut.
Viața mea s-a învârtit mereu în jurul scrisului. De pe la vârsta de 9 ani am început să țin un jurnal care cu timpul s-a transformat într-o colecție de eseuri politice, articole și schițe. La un moment dat am avut și un blog. Apoi am început să scriu despre viețile refugiaților cu care lucram zi de zi și am înțeles că oricât de diferite ar fi societățile din care provenim, noi femeile avem cam aceleași temeri, aceleași anxietăți, aceleași vise despre echilibru familial si personal. Uneori cred că dacă femeile s-au sprijini una pe alta și ar face front comun împotriva nedreptăților cu care se luptă fiecare dintre noi în fiecare zi, lumea ar fi un loc mai bun, mai echitabil.
Într-o altă viață am fost lucrător umanitar. Am început în 2008 cu un stagiu de practică la Agenția ONU pentru Refugiați în România, unde am ajuns să fiu responsabilă cu strategia de comunicare timp de trei ani. Apoi m-am mutat în Bruxelles pentru a lucra cu un ONG internațional activ în domeniul protecției copiilor migranți. De acolo m-am relocat în Iordania, apoi Liban, apoi Irak, unde m-am ocupat de comunicarea cu comunitățile afectate de conflictul sirian, tot pentru Agenția ONU pentru Refugiați.
În timp ce lucram în cea mai mare tabără de refugiați sirieni din lume, Za’atari, din Iordania, l-am cunoscut pe cel ce avea să-mi fie soț. După ce el a acceptat o misiune cu ONU în Myanmar, am început o relație la distanță, vizitându-ne unul pe altul în locurile unde ne mutam cu munca, unele mai exotice, altele mai nesigure.
În 2014, proaspăt întoarsă acasă, am acceptat să fiu consilierul Ministrului de Externe Bogdan Aurescu pentru diplomație digitală și social media, dar nu a durat mult până când am ales să ma reîntorc pe teren. Astfel, pe timpul “crizei refugiaților din Europa”, m-am mutat în Macedonia, de unde am coordonat activitățile de comunicare de criză din Balcani pentru UNICEF. După terminarea acestui contract, m-am dus în vacanță în Iran, unde lucra prietenul meu si acolo am decis să încercăm să facem un copil. După o lună, când am revenit în țară, eram deja însărcinată.
În timp ce eram însărcinată m-am mutat la Geneva pentru a sprijini cele 22 de tări acoperite de Biroul Regional UNICEF pentru Europa Centrală și de Est în activitățile de comunicare. Am născut în România si din februarie 2017 când au apărut gemenii în viața noastră, eu și soțul meu ne-am pus pe hold carierele pentru a ne ocupa exclusiv de copii. Recent ne-am mutat împreună cu ei în Danemarca.
Dacă vrei să asculți episodul podcastului MAME în care am fost invitată dă click aici (în română).
Dacă vrei să citești ce am scris despre ce am învățat din munca umanitară dă click aici (în engleză).
Dacă vrei să asculți interviul pe care l-am dat unui podcast specializat în comunicarea de criză dă click aici (în engleză).